Tribunalul București va analiza pe 28 mai cererea de intrare în insolvență a lui Dinamo

Tribunalul București va analiza pe 28 mai cererea de intrare în insolvență a lui Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul București a stabilit ca termen data de 28 mai pentru analizarea solicitării SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează gruparea de fotbal condusă de Ionuț Negoiță, privind deschiderea procedurii de insolvență, se arată pe site-ul tmb.ro.

Instanța va analiza cererea FC Dinamo și în cazul în care o va accepta va numi un administrator judiciar. Acesta din urmă va întocmi tabelul preliminar de creanțe până la un termen stabilit de Tribunalul București.

Dosarul cu numărul 16020/3/2014 a fost înregistrat la 13 mai de gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare la Tribunalul București.

FC Dinamo este al cincilea club de Liga I care intră în insolvență în ultimii doi ani după FC Rapid, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj și Oțelul Galați.

Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, susține că singura soluție pentru ca gruparea pe care o conduce să aibă un viitor este reorganizarea prin insolvență.”O nouă datorie de câteva milioane a apărut din senin. Este vorba despre taxele de publicitate neplătite de club în ultimii cinci ani. În condițiile în care, aproape în fiecare săptămâna din ultimul an de zile, au apărut tot felul de noi datorii făcute în trecut și lăsate la dospit în sertare până a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces, fie și doar pentru a află odată pentru totdeauna care este proporția reală a jafului derulat în ultimul deceniu la Dinamo„, a declarat, miercuri, Negoiță.

Omul de afaceri Ionuț Negoiță a devenit acționar majoritar la FC Dinamo, în luna martie 2013, după ce a preluat pachetele deținute de Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu.

Negoiță a intrat în acționariatul grupării dinamoviste la începutul lunii august 2012, când a cumpărat, pentru o sumă de „câteva milioane” de euro, un pachet de 30 la sută din acțiunile clubului rămase în proprietatea lui Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu după retragerea lui Cristian Borcea. O proporție de 10 la sută din acțiunile FC Dinamo se află în portofoliul vechii societăți care a administrat gruparea „alb-roșie”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×